Chinezii din România

0
Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

România este țara care deține cea mai importantă comunitate chineză din Europa de Sud-Est. Chinezii și afacerile lor cu medicină tradițională sau comerț s-au stabilit în România. Țara i-a găzduit și le-a facilitat dezvoltarea economică.

Însă, chiar și așa, chinezii investesc din ce în ce mai puțin în România și privesc din ce în ce mai mult spre Vestul Europei. Din cele 10 000 de firme cu acționari chinezi din România, peste 50% au activitatea suspendată sau sunt pe punctul de a fi închise. Se pare că o problemă este birocrația exagerată, dar și faptul că legislația nu le facilitează accesul la reședință sau licențe pentru anumite tipuri de activități.
Având un număr de aproximativ 15 000 de persoane, comunitatea este localizată în proporție de 50-60% în nordul Bucureștiului, în apropierea centrelor comerciale Europa și Dragonul Roșu. După 1989 condițiile economice au favorizat  comercianți, iar comunitatea chineză a început să prindă contur. Majoritatea chinezilor care aleg să vină în România analizează contextul economic și posibilitatea dezvoltării unei mici afaceri. Cu timpul, agenții specializate au apărut pentru ca imigranții să fie ajutați să se integreze în țară.

Prin comparație cu cei veniți în perioada de boom economic 2005 – 2009 care au avut o ședere scurtă în România, comercianții ajunși în anii ‘90 au dezvoltat afaceri de succes pe termen lung.
Sunt puțini chinezi care își propun să rămână în România definitiv. Există o serie de obstacole care fac ca un membru al minorității să-și lichideze afacerea și bunurile și să se întoarcă în China chiar și după douăzeci de ani de ședere în țară. Alții aleg să își mute afacerile în zone cu potențial economic mai ridicat. Printre cele mai importante obstacole este dificultatea obținerii cetățeniei române și imposibilitatea de a-și putea menține în același timp și cetățenia chineză. Un alt obstacol este dificultatea învățării limbii române care îngreunează mult procesul lor de integrare. Prin urmare, mulți chinezi au legături strânse cu țara de origine și aleg de multe ori să își trimită copiii la școală în China.
Barierele de comunicare lingvistică fac ca imaginea despre această comunitate să rămână exotică. Cei care aleg să interacționeze îndeaproape cu aceștia descoperă o altă cultură, un alt mod de viață, chiar și o altfel de artă culinară.

Ziarul  „Chinezii din România”

Pentru a facilita accesul la informații, Li Jianhua, membru al comunității, a creat un ziar în limba chineză în care publică legi noi din România, idei de afaceri, știri naționale, dar și informații din China. Ziarul se numește „Chinezii din România”.

Sursă foto: www.chinamicnow.com

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
Distribuie.

Despre Autor

Lasa Un Comentariu