Armenii, o istorie interesanta

0
Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

În România, armenii constituie o comunitate etnică veche de aproximativ un mileniu, fiind prezenți în toate regiunile României. Cea mai veche mărturie care atestă prezența armenilor în spațiul românesc o reprezintă o inscripție pe o piatră tombală, din anul 967, aflată la Cetatea-Albă.
Armenii sunt primul popor creştin al omenirii, adoptând creştinismul ca religie oficială în anul 301, din această cauză, ei au avut de suportat exterminările, persecuţiile şi presiunile vecinilor de alte credinţe. În zilele noastre, armenii sunt printre cele mai vechi popoare care trăiesc pe glob.

După biserică, cel mai important element de păstrare a identității naționale a fost limba. Primii emigranți armeni vorbeau limba armeană. Păstrarea și transmiterea limbii s-a realizat prin școlile existente pe lângă mănăstiri sau biserici. Oriunde s-au stabilit, armenii au înălţat mai întâi o biserică, au clădit o şcoală şi au înfiinţat publicaţii, pentru a-şi păstra credinţa, limba şi implicit, conştiinţa naţională.
Personalitățile armenești din România au fost numeroase și s-au remarcat în domenii diverse: Domnitorii Moldovei Garabet Ioan Potcoavă și Ioan Vodă-Armeanu (supranumit Cel Cumplit); Petru Armeanu, agent diplomatic al lui Mihai Viteazul; Manuc-bei Mirzaian, prinț al Moldo-Vlahiei și diplomat;Grigore Trancu-Iași, economist și ministru; generalii Iacob Zadig, Mihail Cerchez și Hovhanes Czecz; criticul literar G. Ibrăileanu, muzicologul Emanoil Ciomac, colecționarul și criticul de artă Krikor H. Zambaccian, orientalistul; pictorii Simon Hollosy, Abgar Baltazar, Nutzi Acontz, sculptorița Ioana Kasargian.

Armenii au venit în România în mai multe rânduri, dar cei care au avut o influență mai mare asupra comerțului românesc sunt în mod sigur cei care au venit încă din primii ani de la întemeierea orașelor.
În secolul XIV şi XV mii de armeni se aşezaseră în Moldova, iar în 1848 în Transilvania locuiau 20.000 de armeni, în 1932 pe întreg teritoriul României întregite trăiau aproximativ 25.000.
Armenii au jucat unul din cele mai importante roluri în viața economică a țării noastre, în decursul mai multor secole.

Au format în România o populație capabilă să stabilească raporturi comerciale între cele două lumi care se întâlneau pe teritoriul nostru: Occidentul Europei și Orientul Asiei.
Armenii veniți în Moldova erau negustori, meșteșugari, în general oameni avuți, care datorită privilegiilor pe care le-au obținut și comerțului pe care l-au dezvoltat au făcut să prospere principatul Moldovei. De altfel, Nicolae Iorga spunea că: „Principatul Moldovei a fost creat pe calea comerțului, iar acei care au urmat această au devenit colaboratori la crearea statului național în Moldova. Așa încât armenii sunt, oarecum, părinții Moldovei”.
Deși au fost unul din stâlpi de baza la formarea Moldovei, nu au scăpat de persecuții și asupriri din partea domnitorilor. De câte ori cruzimea domnitorilor sau urgia poporului îi gonea din Moldova, armenii își căutau adăpost îndeosebi în Ardeal și Polonia.

Pe lângă aceste orașe, armenii sunt stabiliți în Timișoara, Slatina, Turnu-Severin, Curtea de Argeș, Cîmpulung, Pitești, Ploiești, Tîrgoviște, Giurgiu, Buzău, Urziceni, Tulcea, Medgidia, Babadag și îndeosebi în Constanța.
Din cauza regimului comunist, ei s-au repatriat ori au emigrat în Occident, ajungând astăzi în România la o cifră incertă, circa 2.000. Efectul dispariţiei negustorimii armene s-a resimţit mai ales pe plan economic. Asimilarea armenilor din România s-a produs, în mod paradoxal, tocmai datorită factorilor care au menţinut vie naţiunea armeană, greu încercată şi traumatizată în decursul istoriei: religia şi limba. Armenii care au trăit pe teritoriul românesc şi în oricare alt loc din lume au ştiut să se integreze pretutindeni. Iată de ce marele istoric, Nicolae Iorga, afirma:”Armenii din România cunosc maniera, grea şi delicată, de a reuni două datorii: datoria faţă de religia şi rasa lor, pe care nu le-au uitat niciodată şi datoria faţă de ţara unde ei înşişi şi strămoşii lor s-au stabilit de atâta vreme”. Aceeaşi idee este exprimată de V. Bănăţanu: „Armenii sunt datori să-şi păstreze tradiţiile, să fie mândri de vechimea lor ca popor şi de istoria lor glorioasă; un popor menit să trăiască”.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
Distribuie.

Despre Autor

Lasa Un Comentariu