26 de ani de la Independența Republicii Moldova

0
Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

În urmă cu 26 de ani, pe 27 august, zeci de mii, sute de mii de oameni se adunau în centrul Chișinăului pe muzica lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici pentru a sărbători renașterea națională. Primul prședinte Mircea Snegur, anunţa de la tribuna Parlamentului ,,Republica Sovietică Socialistă Moldovenească  devine Republica Moldova’’. România a fost una dintre țările care a recunoscut independența Moldovei în aceeași zi cu proclamarea.

Declaraţia de Independenţă prevedea: „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale“.

După 51 de ani se desparte de URSS, într-un moment în care toate țările făceau ,,mutări” pentru propria independență.

Din 1991 au avut loc mișcări separatiste.

Prima a fost cea în care Regiunea Găgăuzia s-a autoproclamat republică şi a existat sub această denumire până în 1994, când a devenit regiune autonomă a Republicii Moldova.

A doua mișcarea a avut loc în 1992, Transnistria declanşează un conflict armat care durează câteva luni.

Astăzi, Republica Moldova în fiecare an, pe 27 august sărbătoarește Ziua Independenţei prin concerte, festivaluri folclorice, târguri, expoziții, spectacole.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
Distribuie.

Despre Autor

Lasa Un Comentariu